... soarele răsare greu de după blocuri. Privesc pe fereastră și caut, inutil, un motiv să ies afară în stradă. Dar strada nu are chef de mine, de altfel cred că nici copacul uscat de la marginea trotuarului nu prea are chef să mă vadă. Pun telefonul la încărcat, deși nu cred că aș vrea să mă sune cineva, deschid computerul deși nu știu dacă voi mai putea tasta ceva. Aerul cade greu peste mâinile mele, mă simt ca-ntr-un vis care încă nu e coșmar, dar începe să fie. Lanțuri de gânduri mi-au prins mâinile și nici măcar nu aș vrea să mă desprind. Am senzația că aș putut salva pe cineva, dar acel cineva poate nu s-a născut sau poate nu trebuie să fie salvat sau, chiar mai rău, poate l-a salvat deja altcineva.
M-aș desface în cuvinte, până la ultima literă a gândurilor mele și m-aș scrie de-a lungul paginilor, până nu ar rămâne din mine decât oboseala și dorul acestei zile.
Comentarii
Trimiteți un comentariu