Hireth

 - Nu știu ce e cu tine! strigă ea întorcându-se spre el. ... am scris aceste cuvinte și apoi m-am oprit. El ar putea fi Adam, ea ar putea fi Maria, Olga sau Eva. Aceste cuvinte sunt ca un comutator ce ar fi trebuit să aprindă lumina unei (noi) schițe. Privesc acest rând scris și mă întreb cum am ajuns aici. Mi-aduc aminte de povestirile lui Jules Verne, în care la început erau descrise personajele. De aceea, când am citit Hector Servadac, am fost mirat de începutul abrupt al romanului. Acest începuturi abrupte cu care momești cititorul, ca o cortină pusă între spectatori și public. - Și de asta tu preferi să ridici cortina la final, spuse Maria. - La final se ridică și cortina în Misterele Parisului. La mine se poate vorbi de influența povestirii lui Mircea Eliade - Adio. Întotdeauna am simțit că ceea ce-și poate imagina fiecare, e mai mult decât pot eu. - Adică, atunci când scrii chestii din alea din două în trei, tu de fapt ești modest? spuse ea zâmbind. - Cam așa ceva, am spus....