Adam se opri în dreptul ferestrei. Îi plăcea să se uite pe fereastră așa cum îi plăcea să-și amintească diferite momente în care fusese cu Maria:
- La ce te tot uiți acolo? îl întrebase Maria. Crezi cumva că apare altceva pe stradă? Sau poate crezi că ar putea apărea altă stradă?
- E ceva mai puternic decât mine, răspunsese el. E cam așa cum e cu computerul: Vii acasă îl deschizi, și aștepți. Te uiți pe ecran, deși știi că nu ar putea apărea ceva nou.
- Ai putea să aștepți un email, spusese Maria.
Adam auzi computerul în spatele lui (de fapt cooler-ul), în timp ce pe stradă trecea un tramvai. Privi cum tramvaiul trecea încet pe sub fereastra lui și, după ce tramvaiul trecu, se întoarse la computer.
- Lucrezi la computer? îl întrebase Maria când a venit pentru prima oară la el în casă.
- Sincer, eu lucrez la monitor și la tastatură. Din când în când mai folosesc și mouse-ul. Computerul are doar un buton. Pentru but-off, am o comandă pe ecran, spusese Adam.
Zâmbetul ei. După un timp zâmbetul dispăruse, dar el continua să căute acest zâmbet în fiecare dimineață.Rareori îl găsea pe fața ei.
- Unde ți-e zâmbetul dulce? a întrebat-o într-o zi.
- Și ce, ai vrea să zâmbesc așa ca proasta? răspunsese ea un pic agresivă.
- M-aș mulțumi și cu un zâmbet inteligent.
Adam privi pe monitor. Puse mâna pe mouse și, fără să privească mouse-ul, îl mișcă. Săgeata se mișcă și ea pe ecran. Clic pe browser, clic pe email, clic pe inbox, clic din ochi, de fapt clipi de mai multe ori. Înafară de email-urile cu un curs de schi, I’m free now și o scrisoare nigeriană, nu era nimic nou. Le selectă, apoi apăsă pe butonul Delete. Adam lăsă computerul deschis, și se duse în bucătărie unde își făcu un ceai. Și, în timp ce bea ceaiul încet în fața ferestrei, pe stradă mai trecu un tramvai.
Comentarii
Trimiteți un comentariu