Fragment

I-ar fi plăcut să fi spus - nu știu cum am revenit aici. Dar ar fi fost o minciună. Și nu minciuna îl deranja, nu ar fi fost nici prima, nici(probabil) ultima oară) când ar fi spus o minciună. De fapt nu-l deranja nimic. Pur și simplu nu mai avea chef. Sau mai corect-zis, nu mai avea rost. Se simțea atât de jos, încât și mai josul ar fi fost ceva deosebit, ar fi fost ceva. Coborâse din autobuz. A lăsat geamantanul jos. În spatele lui autobuzul închise ușile și plecă. Nu simți nevoia sa se întoarcă, deși știa că acest autobuz reprezenta ultima lui legătură cu trecutul. Satul era pustiu. I-ar fi plăcut ca în stație să fi fost o bancă. S-ar fi așezat și s-ar fi gândit ce să facă. Stație. Zâmbi. Era de fapt un stâlp pe care cândva fusese o plăcuță. Acum nu mai era și stâlpul rămăsese neterminat. Peste un timp probabil că o să ia și stâlpul.

Grig apucă valiza de mâner și o porni spre școală. Era duminică după-amiază și satul părea pustiu. Grig o porni pe marginea drumului. Valiza era destul de ușoară, đesi poate ar fi fost mai comod dacă ar fi luat o geată de umăr sau un rucsac. Grig încerca să-și amintească cum era satul atunci. Atunci venise cu trenul. Coborâse într-o dimineață pe peronul gării. Atunci avea rucsacul în spate. Ocolise gara si o pornise prin sat spre casa mătușii. Mătușa. Murise acum vreo trei ani. Atunci a văzut-o ultima oară pe Olga, verișoara lui. "Parcă ne-a murit neamul" a zis ea când stăteau în bucătărie. Veniseră de la cimitir, ea era tristă și gânditoare. Dimineață plânsese. Apoi se liniștise. "Ne vom rupe unii de alții", a mai zis ea deodată. "Mama era cea care ne strângea pe toți aici". "Am putea să ne mai vedem" spusese Grig. "Am putea, dar nu o s-o facem" a zis ea privindu-l în ochi. Seara au luat trenul și a doua zi au ajuns în oraș. În gară, Olga l-a sărutat pe obraz. După încă niște zile, ea avea să-i dea telefon și să-i spună: "Sunt în Australia." Iar el nu a putut decât să spună: "Bine. eu am rămas aici." Ea a râs. Au mai vorbit puțin. Și de atunci nu mai știa nimic de ea.

Grig ajunse în fața birtului. "La colonelu ". Zâmbi. Își aminti de mătușa lui: "Colonel... auzi, ăla a fost soldat pentru că nu exista grad mai mic." Grig intră în birt. Se așeză la o masă.

- Ce să fie domn' profesor? spuse "colonelu".

Grig îl privi mirat.

- Domnu profesor, dacă nu știu eu, cine să mai știe? spuse colonelu zâmbind.