Emil stătea în stație și aștepta autobuzul. Aștepta acel autobuz nu pentru că ar fi trebuit să ajungă undeva, ci pentru că ar fi vrut să nu mai fie acolo. Privi la oamenii din stație - nu erau mulți oameni la acea oră. O femeie stătea pe o bancă și privea în gol, un băiat spunea ceva unei fete și fata îl asculta serioasă. Deodată un om traversă grăbit strada, ajunse în stație, se uită după autobuz, văzu că nu vine, mai trase un fum dintr-o țigare, apoi o aruncă pe jos și plecă grăbit spre stația de tramvai. Femeia de pe bancă se uită încruntată spre țigarea aruncată pe jos. Emil o privi cu un aer vinovat. Privi și el țigarea care continua să fumege. După un timp veni și un porumbel, ateriză lângă țigare privindu-o. "Ce-i fi gândind porumbelul?" se întrebă Emil și atunci își aminti de Mara:
- Probabil că se gândește - de ce o sta Emil ăsta să se uite la mine?
- Crezi că știe cum mă cheamă?
- Porumbeii știu tot.
Emil zâmbi și femeia de pe bancă îl privi mirată. El îi zâmbi și ei, dar ea privi ostentativ în altă parte. Se mai uită un pic la femeia de pe bancă, apoi reveni cu privirea la țigare. Jumătate era scrum, iar de la marginea scrumului ieșea un firicel de fum. Porumbelul își luă zborul brusc și atunci Emil văzu autobuzul care oprea în stație. "Mi-ar fi plăcut să fi rămas aici în stație și să văd cum pleacă autobuzul", mai gândi el suindu-se în autobuz.
Comentarii
Trimiteți un comentariu