Expertul

 Aşteptam autobuzul. Dar poate autobuzul era supărat pe mine şi nu vroia să mai vină în staţia asta. Priveam în stradă, multe maşini, mulţi oameni, oameni ocupaţi.
- Îţi aminteşti de mine?
Un tip cu ochii albaştri, nu-mi amintesc de el, dar ca să fiu sincer, cea mai mare parte din timp nu-mi amintesc nici de mine.
- Am fost colegi acum zece ani.
Acum zece ani? Am privit spre bărbat, dar nu, nu-mi aminteam de el.
- Numele meu e Florin.
Aş fi vrut să-l întreb dacă ştie numele meu. Poate eu mă înşel. Poate îl cunosc pe Florin, poate nu mai ştiu cine sunt, sau ...
- Acele vremuri bune, la locul nostru de muncă, şeful era un om bun.
- Mda, am spus.
- Acum e atât de greu. Vremuri grele ... Ştii, tatăl meu a murit.
- Îmi pare rău să aud asta.
Faţa omului începe să sufere. „Bani, vrea bani”, mi-am dat seama deodată.
- Ştii, am colegi foarte buni. Mi-au dat, fiecare, 50 de euro pentru tata ...
- Florine, am spus, am puţini bani ...
- E atât de jenant ... dar sunt disperat, deci ...
I-am întins 5 lei (adică aproximativ 1 euro). Instantaneu dezamăgirea apăru pe faţa lui. A luat banii, eu am intrat într-un magazin. Peste o jumătate de oră, când m-am întors în stradă, l-am văzut pe Florin cu un alt bărbat:
- Poţi să mă ajuţi cu nişte bani pentru înmormântarea tatei? îi spunea Florin bărbatului.
- Am doar un card ..., zise bărbatul jenat.
- Putem merge la un bancomat, spuse Florin.