Și vine acest moment, care de altfel a mai fost și probabil va mai fi. Apele se liniștesc în jurul tău, te închizi în tine și ieși din furtuna evenimentelor. Furtuna există, așa cum există și cei care, prin agitația lor, o sporesc zilnic. Dar atunci, în acea zi, trebuia să fi la o anumită oră, într-un anumit loc. Dar nu ai ajuns. S-a întâmplat ceva și nu ai fost acolo când trebuia. Știi că nu ai cum să mai ajungi. Te așezi pe o bancă sau intri undeva și bei o cafea chiar dacă e a treia (sau a patra?) din acea zi.
Duci ceașca încet spre buze și simți acel lichid, ca o justificare: stau aici pentru că beau o cafea. Te uiți la toți oamenii din jurul tău - încruntați, grăbiți și realizezi că și tu, cu câteva minute înainte, erai la fel. Ca și cum ai fost într-un film și după un stâlp, vezi un colț al cortinei, mergi acolo, dai cortina la o parte și vezi spectatorii, care nu se uită la tine. Cobori de pe scenă, te așezi și tu pe un scaun și privești spectacolul. Simți un ușor regret că nu-ți mai aparține, că acel spectacol merge și fără tine. Îți aduci aminte că, doar cu câteva minute înainte aveai impresia că trebuie să faci ceva că altfel se va întâmpla altceva. Dar, uite, nu ai făcut ceva și altceva-ul nu s-a întâmplat, pământul continuă să se învârtă și fără tine. Şi parcă se învârte mai bine așa. Termini de băut cafeaua, lași banii pe farfurioară, saluți dând ușor din cap spre fata de la bar și ea îți spune, să aveți o zi frumoasă, te întorci spre ea și îi zâmbești, după care ieși în stradă. Mergi încet spre stația de tramvai sperând că tramvaiul va veni mai târziu. Privești un pescăruș care zboară pe deasupra blocurilor. Aproape că nici nu vezi oamenii care trec grăbiți pe lângă tine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu