Părinţi

 Adam ieșise din casă, deși era destul de cald. Simțea nevoia să se plimbe pe străzile aproape pustii. Să fie un pic singur și spun un pic singur pentru că după el vin tăcute gândurile lui.

- Nu știu ce să mă fac cu tine, fiule, îi spusese mai demult tatăl său. Când o să-ți bagi mințile în cap? Vine examenul și tu umbli pe străzi? Nu crezi că ar trebui să faci ceva? Unde vrei să ajungi?
Acele întrebări erau ca niște formule magice ce ar fi trebuit să-l trezească. Adam însă nu vroia să se trezească, vroia să mai fie un pic în acel parc cu Eva. Simțea că toate erau aproape de un final, de acel moment din care va ieși din toate acestea așa cum ieși dintr-o cameră. Și nici nu ai ieșit bine pe ușă și auzi cum cineva închide ușa în spatele tău. Și știi că din acel moment nu va mai fi nimic la fel pentru că totul trebuie să fie altfel.
- Ești zăpăuc, nu știi de capul tău. Crezi că profesorul o să te întrebe la examen cum a fost în parc?
Adam continua să tacă, pentru că știa că acele întrebări erau retorice, adică și tatăl lui și el știau răspunsurile, dar răspunsurile sunau atât de rău încât nici măcar nu trebuiau puse în cuvinte. 

- Salut, Adam!
În fața lui stătea Andrei cu un băiat lângă el.
- Bună, Andrei. Ce faci? întrebă Adam mai mult din politețe.
- Am ieșit cu fi-miu... Uite, tu ești o persoană neutră, începu Andrei și Adam deja începea să simtă un regret că începuse această discuție.
În timp ce Andrei îi explica ceva, Adam privi băiatul cu atenție. Semăna un pic cu Andrei, dar câteva trăsături desigur le avea de la mama lui. Adam nu ar fi putut spune dacă băiatul semăna mai mult cu Andrei sau cu mama lui. Pe soția lui Andrei o văzuse doar de câteva ori. Andrei încerca să explice ceva legat de băiat, dar Adam nu prea avea chef de astfel de discuții. Totuși, cum nu putea să evite această discuție, Adam spuse deodată:
- Hai să mergem să bem o bere și să discutăm mai pe îndelete acolo. Ai voie să bei bere, nu? îi zise băiatului.
- Am 19 ani, spuse băiatul putin iritat.
- Perfect atunci, spuse Adam. O bere între tată și fiu.
- Nu ai bani de doua beri? spuse băiatul zâmbind.
- Nu fii obraznic! spuse sever Andrei.
Adam zâmbi. Ajunși la terasă comandară trei beri. Andrei bău jumătate, băiatul lui gustă doar un pic privind suspicios la cei doi bărbați.
- Deci?... Ia spune Andrei care e problema? începu Adam după care bău și el un pic din bere.
- Am să-ți spun pe scurt, pentru că m-am săturat să tot reiau această discuție. Fi-miu spune ca nu are rost să meargă la facultate. Știi le are cu computerele și i-a intrat în cap că facultatea e o pierdere de timp și ...
- Ai zis că e pe scurt, îl întrerupse Adam.
Băiatul zâmbi.
- Deci nu vrei să faci facultate? spuse Adam întorcându-se spre băiat.
- E o pierdere de timp. Ce? După ce termin tot aia o să fac. Șeful m-a pus să fac chestii pe care le fac și ăia cu facultate și le fac chiar mai bine.
- Tare șeful ăsta al tău, spuse Adam.
- E un tip de gașcă, spuse băiatul. Și câștig bine. Nimeni nu mă întreabă de diplomă sau de hârtii. Important e ce știu să fac.
- Are dreptate șeful tău, zise Adam
- Ce zici, mă?! izbucni Andrei.
- Și eu aș spune la fel în locul lui, continuă Adam fără să-l bage în seamă pe Andrei care îi privea făcând ochii mari.
Adam bău un pic din bere cât băiatul să dea aprobator din cap.
- Pentru că sincer mi-ar conveni să te plătesc ca pe un angajat cu studii medii și să-mi faci treabă de facultate, decât să ai studii superioare și după un timp să-mi devii concurent.
Băiatul se încruntă un pic, apoi vru să spună ceva. Nu spuse nimic și părea că se gândește la cele spuse de Adam. Adam bău restul de bere se ridică și îi spuse lui Andrei:
- Acum vă las că aveţi de discutat.
Până să ajungă la ușă, Adam auzi cum băiatul, cu voce joasă, îl întreba ceva pe tatăl lui.