Dacă ar fi fost să povestesc, ar fi trebuit să încep ca într-un banc clasic: Pe un peron era un englez, o portugheză şi un român (românul mereu e pus la final). John accepta senin tot ce se întâmplă, inclusiv faptul că peronul era plin și exista posibilitatea să mai aștepte un tren. Maria se uita liniștită într-un pliant. Eu era un pic nervos. Ca să mai treacă timpul, am spus:
- Pe prietena mea o cheamă tot Maria.Maria ridică ochii din pliant şi mă privi. Apoi coborî privirea în pliant și spuse:
- Numai că nu e din Portugalia și ceva îmi spune că nu e așa mică și grasă ca mine.
- Ei, nu... , am încercat să protestez.
- Uite, zise ea, înțeleg că ești drăguț, dar nu are rost să fi chiar atât de drăguț.
- De fapt, am spus, sunt un pic agitat cu drumul ăsta. Mă gândesc că poate nu o să reușim să ne suim în tren.
Atunci trenul intră gară, lumea se duse spre ușile de la clasa a 2-a. Maria o luă încet spre clasa întâi, deschise ușa și se întoarse spre noi:
- Ce faceți? Nu veniți?
- Nu mi se pare corect să merg la clasa întâi dacă am bilet de a doua, spuse John.
- Bine, rămâi tu corect pe peron, eu mă sui incorect aici. Tu ce faci? mă întrebă ea.
Am urmat-o tăcut. Ne-am aşezat pe nişte locuri la clasa întâi. Eu eram neliniștit, Maria, calmă, bea dintr-un suc și se uita pe fereastră.
- Văd că tot mai ești agitat, spuse ea.
- Păi, dacă vine controlorul ...
- Eu vorbesc în portugheză, iar tu în română. Până o să reușească să ne explice, o să ajungem la Berlin.
Când trenul plecă, de pe peron, John, zâmbind, ne făcu cu mâna.
- Văd că tot mai ești agitat, spuse ea.
- Păi, dacă vine controlorul ...
- Eu vorbesc în portugheză, iar tu în română. Până o să reușească să ne explice, o să ajungem la Berlin.
Când trenul plecă, de pe peron, John, zâmbind, ne făcu cu mâna.
p.s. Cu toţii vorbeam în engleză.
Comentarii
Trimiteți un comentariu