... mă gândeam că, dacă nu aș fi scris niște idei pe acest blog, acele idei s-ar fi pierdut. Dar oare nu ar trebui să lăsăm să se piardă niște idei?
Dar oare ideile se pierd? Poate ideile vin ca un zbor de pasăre, ca o adiere de vânt ce ar trece peste mintea noastră cea plină de griji. Ele stau un pic, apoi pleacă. Și după un timp revin cu un zbor mai frumos. Și oare dacă le prindem de prima oară nu oprim un (posibil) al doilea zbor?
De fapt problema este aceeași ca atunci când ești în fața unui peisaj (prea) frumos: să te așezi pe iarbă să-l privești sau să faci o fotografie ca să-l păstrezi? Dar oare o fotografie nu denaturează sau mai rău, nu ne-naturează imaginea? A face o fotografie e ca și cum ai fragmenta o senzație: o parte când o vezi, o parte după ce ai făcut fotografia și o a treia parte când revezi fotografia după un timp. A nu fotografia ceva frumos, interesant e ceva asemănător cu ceea ce făcea Ernesto Sabbato (sau cel puțin așa spunea el) cu acea pagină bine scrisă pe care, după ce o finaliza, îi dădea foc.
Unde să salvezi o imagine: într-o fotografie sau în suflet? Aceasta-i întrebarea. Există întrebări ca un test. De fapt ele se numesc alegeri. (Tot în categoria acestor întrebări am avut o perioadă în care mi se părea ca trăiam în întrebarea din "Magicianul" lui Fowles - "Ce bei? Apa sau valul?")
Norocul meu e că răspunsul pe care-l dăm azi îl putem schimba mâine. Doar întrebarea nu se schimbă. Rostul ei este să fie întrebare și să provoace răspuns. Un răspuns pentru fiecare zi, pentru fiecare stare, pentru fiecare idee ce se agață de întrebarea pusă....
Soarele apune după niște blocuri. Stau cu aparatul de fotografiat în mână și nu știu dacă să fac o fotografie sau nu. Privesc apusul. Privesc aparatul. Și mă întreb: apa sau valul?
Comentarii
Trimiteți un comentariu