Așa cum dintr-o dată te-ai opri. Închizi televizorul, închizi fereastra, tragi draperiile și camera se întunecă. Stai la o masă, cu o cafea în față. Ar putea să sune telefonul așa că îl pui pe „silențios” și-l duci în altă cameră. Revi la masă, privești ochiul lichid al cafelei aburinde și te gândești la o altă vreme, când erai un altul și cel care ești acum era doar o ipoteză, o posibilitate din toate posibilitățile ce ți se deschideau în față. Asculți un cântec vechi, de mult timp neascultat și încerci să gândești în imagini. O fată, o renunțare, un zâmbet. Bei din cafea și-ți amintești de acele parcuri când toți erau plecați în altă parte. Stăteai pe o bancă, parcul era aproape pustiu. O fată trecuse pe alee. Te-ai uitat după ea și ea părea că nu te vede. După câțiva pași ea s-a întors și ți-a zâmbit. I-ai zâmbit și tu. Ea si-a continuat drumul și tu ai continuat să o privești până a ieșit din parc. Te gândeai că ar fi trebuit să... dar ştiai că nu o să faci ceea ce ar fi trebuit.
Mai bei un pic din cafeaua de după-amiază și continui să asculţi un cântec vechi:
Comentarii
Trimiteți un comentariu