Cuvinte

 

Gând cu gând se unesc în cuvinte și cuvintele umplu spațiul dintre tine și restul tăcerii tale. Ca și cum ai privi o fotografie veche, dintr-o altă lume, lume prin care și tu ai trecut odată, lume care acum nu mai există. O stradă pe care te-ai plimbat cândva, o stradă ce a rămas ca o amintire în mintea ta. Ca un cuvânt pe care nu l-ai spus atunci, cuvânt care ți-a alunecat din colțul ochilor peste obraz și s-a oprit pe buzele tale. Nu pentru a fi rostit, ci pentru a fi gustat. Te ștergi ușor cu degetul arătător peste buze și cuvântul îți rămâne pe vârful degetelor, umple spațiul dintre tine și acea fotografie matinală în care, aproape adormit, te-ai oprit în drumul spre școală. Cerul nu avea nori, așa cum tu nu aveai chef de școală. Dar aveai să ajungi la școală așa cum, mai târziu în acea zi, cerul s-a umplut de nori și a plouat. Așa cum acea fată te-a sărutat pe obraz și sărutul ei ți-a rămas ca un cuvânt la care aveai să te gândești într-o după-amiază când aveai să deschizi blogul: "adaugă un nou articol" te-a îndemnat blogul. Și atunci ai scris despre acel cuvânt.