În casă, departe de lumea dezlănțuită. Azi stau. Stau pe net, stau pe gânduri, stau pe un scaun și atât. Poate că aștept. Poate că liniștea acestor zile, acestor gânduri va fi ceva după care voi tânji peste două săptămâni.
Ca și cum aș sta pe o bancă, lângă mine un prieten. În față aleea, iar dincolo de alee, lacul. Bate vântul, iar eu simt că timpul s-a oprit.
- Pot să te ajut cu ceva? m-ar întreba prietenul.
- Arăt eu a om care are nevoie de ajutor? aș răspunde.
- Da, ar spune el.
Apoi am rămâne tăcuți. Eventual niște pescăruși vor trece pe deasupra lacului.
- Știi ... , ar încerca să spună din nou prietenul.
- Nu știu și nici nu vreau să știu, aș spune puțin nervos.
Atunci prietenul meu ar desface o bere. Mi-ar întinde sticla. Eu l-aș refuza pentru că vreau să rămân lucid.
Comentarii
Trimiteți un comentariu