Coborâră din tramvai, dar de fapt termenul de „coborâre” era doar o expresie, pentru că ultima treaptă a scării de la tramvai era la nivelul trotuarului.
- Vezi, spuse Maria, nu e ca la noi unde trebuie să fii atent când cobori.
- Da, dar nu știu cum e să întinzi mâna unei femei s-o ajuți să coboare din tramvai, spuse Adam.
- Trebuia să găsești tu ceva ne-în-regulă, spuse Maria prinzându-l de mână pe Adam.
Ajunseră la hotel, dar pentru că nu era ora două au așteptat în hol.
- Ia uite, zise Adam deodată, au venit italienii ăia și lor nu le-a zis să aștepte până la două.
- Te-or fi simțit norvegienii că îi critici mereu, zise Maria zâmbind.
- Ia uite, le dă și cheia de la cameră!
- În primul rând nu e cheie - e card. În al doilea rând cum ai vrea să intre în cameră ?
- Știi bine la ce mă refer, spuse nervos Adam.
Maria se ridică, ajunse lângă Adam, îi prinse capul în mâinile ei și-l sărută prelung. Apoi se așeză lângă el. Recepționerul, deși se făcea că e interesat de telefonul de pe birou, zâmbea.
- Hai mai bine să ne plimbăm prin oraș, spuse deodată Maria. Îți fac cinste cu un ceai.
După un timp erau la o măsuță într-o ceainărie, Adam zâmbea, Maria îl privea din când în când cu coada ochiului.
- Văd că te-ai liniștit, spuse ea.
- E calmant ceaiul, zise Adam privind pe stradă ... Măi, dar orașul ăsta e pustiu?
- Cred că oamenii pe aici muncesc în timpul zilei. E abia ora 11.
- Aaaa ... De asta mă simt eu ca atunci când chiuleam la liceu. Știi, senzația aia când ești în parc și știi că în timp ce tu stai pe o bancă, colegii tăi se uită la tablă și ascultă ce spune un profesor.
- Și ai un sentiment de vină din cauza asta? întrebă Maria.
- Nu. Mă simt foarte bine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu