Vocea continua să spună ceva, dar Marius se ridică și o porni prin iarbă. Ajunse la poalele muntelui. Privi spre culme. Oftă și începu să urce. "Ar fi culmea să mă trezesc", gândi, dar nu se trezi. "Desigur dorm și probabil am să mă trezesc atunci când voi ajunge sus. Sau mai corect-zis ar fi să spun, dacă voi ajunge". Deodată Marius se opri. Ajunse la poalele muntelui. Marius se întoarse și deși se aștepta ca în spatele lui să vadă valea din care plecase, văzu doar câmpul de iarbă pe care venise. Marius se încruntă un pic, dar porni să urce din nou pe munte. "Ar trebui să nu mă mai las dus de gânduri", își spuse. Atunci observă cum picioarele lui se ridicaseră cam la 10 centimetri de pământ și chiar dacă punea un pas înainte, muntele se învârtea sub picioarele lui. După câteva rotații se trezi din nou la poalele muntelui.
- Asta chiar e ciudat, spuse Marius.
- Nu e deloc ciudat, auzi el o voce.
Marius se uită în stânga, în dreapta și nu văzu pe cineva.
- Ce ar fi să te uiți totuși jos? auzi el din nou vocea.
Și, uitându-se în jos, văzu o gaură în pământ din care se auzea vocea.
- Da, aici sunt, spuse pământul.
- Bună ziua, spuse Marius.
- Ți se pare că ar fi ziuă?
Marius privi în sus și într-adevăr pe cer erau stele.
- Bună seara, spuse atunci Marius.
- Vezi, uneori trebuie să fii pământ ca să poti ști adevărul.
- Credeam că se spune să fii la pământ ca să vezi adevărul, spuse Marius.
- Aici greșiți voi oamenii: la pământ e mai puțin decât a fi pământ. O mică înfrângere și credeți că e sfârșitul. Căderea are loc atunci când cazi și ajungi pământ. Ca și cum nu e ca și atunci. Ai necazuri și cazi. Cazi atât de adânc și devii pământ ...
- Adică mori? întrebă Marius.
- Morile sunt pentru vânt sau pentru apă. Continui să exiști, dacă asta vroiai să întrebi. Și în starea aceea de nemișcare începi să uiți de dimensiuni, de tine și în cele din urmă de necazuri. Iar când ai uitat și de ultimul necaz, ele încep să dispară. Privești cerul până ajungi să-ți dai seama că între cer și pământ nu e nici o diferență. Iar când te hotărăști să exiști ești deja sus.
- Pot să încerc și eu? spuse Marius.
- Asta vroiam să-ți spun, zise pământul încet.
Marius se întinse pe jos și pământul începu să-l învelească. Doar fața îi rămase afară. Atunci Marius văzu cerul, văzu stelele și mai văzu cum din el ieșeau ca un abur ușor, grijile, fricile, emoțiile, supărările și necazurile. Aburul urcă până la cer, de unde stelele lacome îl sorbeau. Când s-a făcut ziuă, pământul îl dezveli pe Marius și, aproape fără să-și dea seama, el se ridică. Privi în jur. Era pe culmea muntelui.
Comentarii
Trimiteți un comentariu