Se plimbau acolo unde plaja își disputa zona cu valurile. Venea câte un val și ajungea la picioarele ei. Valul părea că vrea să se urce până la genunchiul ei. Dar în ultima clipă renunța și revenea în mare. Ea era frumoasă și știa asta de aceea se mișca astfel încât să rămână la fel de frumoasă în continuare.
- La ce te gândești? îl întrebă ea deodată.
- Nu vreau să gândesc, spuse el serios.
- De ce?
Bărbatul nu răspunse. El avea pantaloni scurți, tricou, fața bronzată, picioarele goale pe nisipul ud. Și o femeie frumoasă lângă el. De ce ar trebui să mai și gândească?
- Ce ar fi să mergem la o terasă să bem ceva?... Dacă vrei, mai zise ea.
- Nu, spuse el.
- De ce?
- Ești prea frumoasă aici și nu vreau să se termine.
- Și crezi că la o terasă nu o să mai fiu frumoasă?
- Aici sunt doar eu și marea și marea nu are ochi. Acolo pe terasă sunt mulți ochi.
Ea zâmbi.
- Știi să vorbești frumos.
- Ăsta e necazul meu… și nu întreba de ce.
El se așeză pe nisip, ea se așeză lângă el și lăsă capul pe umărul lui. Adam trecu pe lângă ei. Se uită la ei. El îl privi un pic iritat.
- Știți cumva cât e ceasul? întrebă Adam mai mult ca să spună ceva.
- Arăt eu a om care mai știe cât e ceasul? zise bărbatul.
Fata zâmbi. Adam roși și spuse repede, scuze, apoi se îndepărtă grăbit. După câțiva pași Adam se întoarse și văzu cum bărbatul îi spune ceva la ureche fetei şi fata râse dând capul pe spate. Atunci Adam simți foarte singur.
Comentarii
Trimiteți un comentariu