Cioburile nu se pot coase(1)

 Eva se privi în oglindă. Nu-și regăsea siguranța zilnică, se simțea vulnerabilă. Dar asta îi plăcea. Se mai privi în oglindă, arăta aproape bine. Își aranjă rochia pe umăr, se mai privi în oglindă și apoi se duse spre ușă. Urma să se întâlnească cu Adam. Să se reîntâlnească. Trecuse atâta timp de când se despărțiseră în acel apartament. Acest gând nu vroia să-l ducă până la capăt. Acum vroia doar să-și amintească de ziua de ieri când se reîntâlnise cu Adam:

- Vezi, aici la umăr am un mușchi care zvâcnește ușor de fiecare dată când te văd, spusese Adam.

Ea se uitase și spuse:

- Nu văd nimic.

El zâmbi.

- E o zvâcnire intimă, nu ai cum s-o vezi.

- Râzi de mine? l-a întrebat ea.

- Nu chiar. Doar un pic, pentru că-mi place cum zâmbești și te încrunți în același timp.

Nu era Adam pe care-l știa. De fapt nici ea nu era cea pe care o știa. De fapt nimic nu era din ceea ce știa. „Oi fi îndrăgostită”, își spuse.  Se simțea frumoasă, se simțea bine și abia aștepta să-l vadă. Să se întâlnească cu el. Nici când erau prieteni în liceu nu se simțise așa. Atunci se simțea un pic mămică, apoi când au ajuns la facultate simțea că se sufocă. Acum se simțea un pic vinovată pentru că se despărțiseră … nu, nu vroia să se gândească la asta acum.

Când ajunse la petrecere, îl căută din priviri. Vroia să-l vadă, dar după ce l-a văzut își dori să nu mai vadă. Se uitase la ochii lui și ochii lui sclipeau, dar sclipeau pentru altcineva. Zâmbetul lui pentru Maria, zâmbetul Mariei pentru el. Dansau și din privirea lui a înțeles. Ce faci Eva? auzi, dar nu știa răspunsul așa că a fugit. Stai, unde pleci? asta era a doua întrebare fără răspuns. Ar fi vrut să plece departe, dar oricât de departe nu era destul de departe, privirea lui pentru Maria o urmărea, îi intra în minte, defila prin fața ochilor ei. Ea coborî pe scări, avea nevoie de aer. Nu, ar fi avut nevoie de Adam, dar Adam o privea pe Maria cu acea sclipire în ochi. Acea sclipire care a fost cândva a Evei. Ajunsă afară, Eva se împiedică și căzu. Se ridică. Privi genunchiul. Zgârietură. Se sprijini de zidul blocului și ar fi vrut să plângă, dar nu putea. Pe lângă ea trecu o bătrână spunând aproape șoptit:

- Ah, ah, băutura asta!