Cutia cu bomboane

 În restaurant, la o masă stăteau Adam și Valentin.

- Mai pun în pahar? întrebase Valentin.

- Da, spusese Adam, și apoi poți să-mi mai povestești.

- Chiar atât de mult te-am plictisit, încât nu poți înghiți fără băutură povestea mea?

- Nu modul în care povestești creează nevoia de alcool, ci povestea în sine, spuse Adam privind paharul.

- Nu-ți place?

- Dacă mai pui multe întrebări am să plec să beau în altă parte. Și vezi că stai cu sticla în mână la o distanță neregulamentară de paharul meu, spuse Adam zâmbind.

Valentin turnă în pahar. Adam privi paharul umplându-se, așa cum povestea lui Vali îi umplea mintea de amintiri.

- Și ce ai făcut până la urmă? întrebă Adam în timp ce Valentin punea sticla pe masă.

- Am sunat-o, vroiam să ne vedem… Nu știu de ce …

- Lasă că știu eu, spuse Adam.

Valentin îl privi mirat.

- Nu... era o glumă, spuse Adam. Probabil ea nu ți-a răspuns, deși era acasă.

- De unde știi?... În fine... Așa a fost. Am fost la ea, am sunat la ușă, nu a răspuns, am plecat pe scări. Știi, îmi place să merg mult atunci când sunt supărat. Credeam că nu e acasă și mă gândeam că poate ar bine să revin altă dată. Ajuns în stradă, m-am uitat spre geam. Știi, așa din reflex, eu de fapt nu credeam că era acasă …

- Și ea a apărut la fereastră.

- De unde știi? întrebă Valentin intrigat. Ce, erai la ea acasă?

- Și acum sunt și te privesc de la geamul ei, spuse Adam zâmbind.

Nu ar fi putut să-i spună. Dar nici nu vroia să-l mintă. Oricum Valentin era prea prins de povestire ca să analizeze ce spunea Adam. „Mai târziu își va aduce aminte ce am spus. Va analiza și va realiza că”, gândi Adam.

- Știu că nu ar trebui s-o mai caut, dar …, continuă Valentin.

- Știi, îl întrerupse Adam, când eram mic, aveam o cutie cu bomboane. Luam câte o bomboană pe zi. Normal, într-o zi am luat ultima bomboană, dar am păstrat cutia. A doua zi am deschis cutia și nu mai erau bomboane. Am desfăcut cutia și am căutat. Barem un pic de ciocolată de ar fi rămas ce bine ar fi fost, mi-am zis. Dar nu mai era.

- Păi trebuia să iei altă cutie, cu alte bomboane.

- Oricât ai desface cutia, continuă Adam ca și când nu l-ar fi auzit, oricât de mult ți-ai aminti de ciocolata din cutie, cutia nu mai are nimic pentru tine.

Și-n timp ce spunea asta, Adam își reaminti de fereastră. „Poate că nu ar fi trebuit să te vadă” i-a spus el ei atunci. „Și așa nu mai simt nimic pentru el. S-a terminat și el nu vrea să creadă”, a mai zis ea plecând de la fereastră.

- Și, da – o soluție ar fi să iei o altă cutie cu bomboane, continuă Adam privindu-l în ochi pe Valentin.