Uneori o vedea pe drum, pe trotuar. Odată a văzut-o între niște cutii de carton: Ea se ridicase și privea oamenii care treceau pe drum. Trecătorii păreau că nu o văd, dar unii după ce treceau de ea, dădeau din cap nemulțumiți. Ea își trecea mâna prin păr şi zâmbea. Se ridicase dând plapuma murdară la o parte. Apoi a împins cartoanele cu piciorul. Atunci Adam se urcă în tramvai şi tramvaiul plecă și Adam nu apucă să vadă ce a făcut femeia. Ar fi vrut să se ducă în spatele tramvaiului să vadă ceea ce a mai făcut acea femeie, dar lui Adam îi fu rușine la gândul că ceilalți din tramvai l-ar fi putut privi ca pe un ciudat. După ce termină treburile ce le avea de făcut prin centru, Adam se sui în tramvai așteptând momentul în care urma să ajungă la cutiile de carton unde văzuse femeia. Dar, ajuns acolo, cutiile de carton erau singure. Femeia plecase. Adam a mai trecut zilele următoare pe acolo, dar nu o mai revăzu pe acea femeie. După un timp dispărură și cutiile de carton și plapuma. Când aproape uitase de ea, Adam o văzu urcând în tramvai. Ea avea un pahar de cafea în mână. Adam o privi cu atenție: Hainele ei erau murdare, urme de murdărie i se vedeau pe mâini, pe față. Deodată femeia îl privi și îi zâmbi. Bău cafeaua din pahar. Puse paharul într-o plasă pe care o avea lângă ea. Îl mai privi odată pe Adam, fără să zâmbească de data aceasta, și spuse: "Lacul de Mihai Eminescu Lacul codrilor albastru nuferi galbeni îl încarcă tresărind în cercuri albe el cutremură o barcă. Dar nu vine... singuratic în zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru încărcat cu flori de nufăr."
- Vezi mă că ți-au furat niște strofe, zise deodată un bărbat.
- Las-o dom'le! zise un alt bărbat. Ce, ai vrea să-ți spună poezia cu două pixuri la un leu? mai zise bărbatul si în tramvai se auziră râsete.
Femeia porni prin tramvai cu mâna întinsă. Când ajunse în dreptul lui Adam ea se opri. Fără să o privească, Adam îi întinse o hârtie de un leu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu