Cafeaua de dimineaţă

 Beam cafeaua și priveam pe fereastră. Deodată Adam apăru lângă mine și-mi spuse:

- Nu crezi că bei cam multă cafea? Nu știu dacă ai observat, continuă el, dar deja cafeaua asta a devenit ca un facebook al dimineților tale.
L-am privit un pic încruntat, lăsând cafeaua pe farfurioară.
- Ce te-ai supărat așa? spuse el zâmbind amuzat. Mereu când îți spun ceva ce nu-ți convine, parcă te văd: ridici o sprânceană, ridici ceașca de cafea, sorbi un pic din ea după care scoți acea replică ce înseamnă începutul unui contra-atac.
Dusesem din nou ceașca de cafea spre buze, să sorb un pic din ea. Cafeaua avea un gust bun. Apoi am pus ceașca pe farfurioară și i-am zâmbit lui Adam.
- Ai dreptate, i-am zis după un timp. Dar ce am fi fără ticurile noastre mici, fără acele clișee în care ne scufundăm ca-ntr-o baie caldă de după o zi stresantă? Ne-am obișnuit în a ne face un țel din a căuta calea optimă, calea eficientă ca și cum am trăi într-o competiție permanentă… Și, da, îmi place să caut lucruri deosebite pe care să le zic pentru a intra pe contra-atac.
- Vezi că ai vărsat un pic de cafea pe farfurioară, mi-a zis Adam.
L-am privit zâmbind, am luat un șervețel. L-am pus între farfurioară și ceașcă. Când am ridicat ochii vrând să mai spun ceva, am observat că Adam dispăruse. Am mai băut un pic din cafea, apoi am deschis laptop-ul. Și înainte de a deschide facebook-ul, am intrat pe youtube și am dat un clic pe melodia de mai jos: