Lucrurile se întâmplă și nu facem nimic să le oprim. Nu spun că nu am putea. Nici că am putea. Ele se întâmplă. Când (alt)cineva va citi aceste rânduri deja lucrurile se vor fi întâmplat. De ce oare acest lucru spus/scris capătă conotații negative? De exemplu, acum e dimineață, m-am trezit și afară e noapte. Soarele nu a răsărit (mereu uit că nu Soarele se învârte în jurul pământului :) ). Apoi Pământul se va roti astfel încât partea cu suprafața pe care e orașul meu va fi orientată către Soare (asta ca să fiu știintific), iar eu voi circula pe această suprafață ca o simulare a unei mișcări de tip brownian (dimineața asta mă simt știintific). Mereu "oamenii științifici" stau la o anumită distanță de pământ și privesc lucrurile cu detașare, obiectivitate. Pentru un timp e amuzant să faci asta. Dar apoi vine un alt timp în care îți dai seama că o mângâiere, un sărut nu se pot pune într-o eprubetă (asta are conotație negativă pentru mine pentru că mereu mi-a fost teamă de chimie). Că emoțiile nu trebuie analizate, că ele sunt cu atât mai plăcute cu cât sunt mai empirice, iar dacă va fi vreodată să mă înșel, cel puțin am trăit niște momente plăcute.
Comentarii
Trimiteți un comentariu