Patrimoniul

Adam se uită la ceas. Apoi se uită spre intrarea blocului și oftă. „Iar întârzie”, gândi. Privi spre magazinul din stânga și făcu câțiva pași spre intrarea în magazin. Văzu afișul: „revin în 10 minute”. Adam se uită din nou la ceas. Deodată văzu o femeie venind spre el, explicându-i ceva. Femeia avea o pungă în mâna dreaptă, iar cu stânga gesticula. Adam se întoarse, nu era nimeni în spatele lui.

- Cu dumneavostră vorbesc, spuse femeia când ajunse mai aproape de el. Puteți să mergeți câțiva pași mai încolo?

- Da, zise Adam mișcându-se câțiva pași. E bine aici?

- Da, e bine, zise femeia, după care deșertă punga exact în locul în care stătuse Adam.

În câteva clipe trotuarul se umplu de porumbei. Femeia îi privea zâmbind. Fără să ridice ochii de la porumbei, zise:

- Știți, eu vin de două ori pe zi aici și le dau de mâncare: odată dimineața și odată seara... Sper că nu v-ați supărat că v-am spus să mergeți câțiva pași mai încolo? zise femeia ridicând privirea spre Adam.

- Nu e nici o problemă, spuse Adam zâmbind.

- E mai bine și pentru dumneavoastră: acolo unde stăteați era mai mult curent... Vă mulțumesc pentru înțelegere. Știți, nu toți sunt atât de înțelegători. Acolo, zise ea arătând spre blocul de unde ar fi trebuit să apară Maria, acolo e un administrator care mereu îmi spune să nu mai pun de mâncare aici. Eu i-am zis, cum să nu pun de mâncare pentru patrimoniu - știți porumbeii sunt patrimoniu național. Eu unde să le dau de mâncare? Ei aici s-au obișnuit și aici vin... Ce să înțeleagă ăla? Cred că e un fost activist, la cât e de rău.

- Și, uite, spuse Adam, în câteva minute au mâncat tot și aproape că au plecat toți.

- Păi locul ăsta e bun, că aici nu pot parca mașinile... Eu plec acum, mai zise femeia. Îmi pare rău pentru dumneavoastră: au trecut zece minute și magazinul nu s-a deschis.

Adam se întoarse spre magazin, într-adevăr nu se deschisese. Apoi se uită pe trotuar: „patrimoniul” zburase lăsând trotuarul curat.