- Am regăsit în bibliotecă o carte. Am deschis-o și am început să citesc. Rând după rând, cuvintele nășteau imagini în mintea mea, mai ceva ca un monitor al computerului. Cele 5-6 pagini citite mi-au dat senzația că am evadat, că am ajuns în lumea multidimensională a gândurilor. Dincolo de spectrul cunoscut, percepeam culori, senzații ce nu pot fi realizate de cel mai tare fotoșop.
Apoi bărbatul rămase gânditor privind fața de masă.- Crezi că eu nu am citit în viața mea? spuse femeia. Tu ce vrei acum? Să-mi dovedești nocivitatea computerului? Și el, computerul, are o lume a lui, în care plonjezi atunci când se deschide computerul, când pe monitor îți apar tot felul de imagini.
- Acum aș putea și eu să te întreb: crezi că nu am deschis niciodată un computer? Crezi că nu "am lucrat pe un computer"? Eu îți vorbesc de o altă fascinație. Cea a cuvântului scris...
- Spui că ai folosit un computer, dar vorbești de cărți ca și cum ar fi singurele care folosesc cuvinte, îl întrerupse femeia. Într-o carte ce ai? Pe o hârtie niște idei. Dar poți să le verifici? Poți, așa cum faci pe un computer, "să dai o căutare"? Ești închis în paginile cărții. Câte cărți poți parcurge atunci când cauți ceva? Mai bine recunoaște că nu știi să folosești computerul la întreaga lui capacitate, că nu ești în stare să utilizezi anumite soft-uri. Vorbeai de photoshop. Știi să lucrezi cu el?
- Nu , dar știu ce face, spuse bărbatul.
- Mă lași cu prostiile astea? spuse femeia aproape râzând. Eu știu să folosesc soft-uri de prelucrare a imaginii, dar tu ...
- Aș putea să mă pun la punct cu asta dacă aș vrea, dar ...
- Eu pot citi oricând o carte din alea de care spui, fără să mă pun la punct, îl întrerupse femeia.
- Când ai citit ultima oară? o întrebă bărbatul.
- Citesc ziarele pe net în fiecare zi.
- Cărți. Când ai citit ultima oară cărți?
- Pe net sunt sute de cărți. Am nevoie de ceva, dau un search, găsesc cartea și o citesc.
Bărbatul tăcu. Simțea că dacă ar fi încercat să continue, femeia s-ar fi supărat pe el. Ea îl privi triumfătoare.
- Vezi? Nu mai ai ce spune. Acum eu mă duc la calculator pentru că trebuie să predau acel material pentru mâine... și nu le pot spune beneficiarilor că l-am citit și pot povesti ceva frumos despre el, că îi pot duce în lumea multidimensională dincolo de spectrul cunoscut de culori și senzații.
Femeia ieși râzând din cameră. Bărbatul privi în urma ei până ea închise ușa. Apoi se așeză într-un fotoliu, scoase dintr-un buzunar o carte și începu să citească: " Iar dacă el ar trebui din nou ca, interpretând umbrele acelea, să se ia la întrecere cu oamenii ce au rămas întotdeauna legaţi şi dacă ar trebui să o facă chiar în clipa când nu vede bine, înainte de a-şi obişnui ochii, iar dacă acest timp cerut de reobişnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de râs? Şi nu s-ar spune despre el că, după ce s-a urcat, a revenit cu vederea coruptă şi că, deci, nici nu merită să încerci a sui?"
Comentarii
Trimiteți un comentariu