Duminică. Acest cuvânt ajunsese să fie urât de Adam. Sâmbăta se termina ultima oră și drumul spre casă era cel mai plăcut. Unsprezece ore sâmbătă plus 24 de ore dumincă însemnau 35 de ore fără a vedea liceul. Ceea ce i se părea un lucru bun. Și apoi era sâmbătă seara cu aerul de petreceri, iar dacă nu erau petreceri putea merge la o berărie să bea o bere cu prietenii. Sau cu necunoscuți. Grig. Femeia neveșnică. Adam își reamintea discuția cu Grig, cuvânt cu cuvânt, imagine cu imagine. Adam se ridică din pat se așeză la birou. O foaie albă îl aștepta pe masă. Luă creionul în mână și începu să scrie. Deobicei poeziile le începea cu expresia "ca și cum". Apoi după ce termina poezia ștergea cele trei cuvinte de la început și recitea ceea ce rămânea pe foaie. Dacă nu-i plăcea ce citea, rupea foaia. Dacă-i plăcea, corecta câteva cuvinte, după care punea foaia în sertar.
Odată Eva venise la el în cameră și se așezase la biroul lui. Deschise sertarul și privi mirată teancul de foi.
- Ce-s astea? întrebase ea.
- Poezii pentru mai târziu, spuse el privind-o.
Eva il privise mirată. Nu înțelesese expresia, dar nu întrebă nimic. Privea foile și parcă îi era teamă să le atingă. După un timp ea-l întrebă:
- Pot să mă uit?
- Nu ai cum să te uiți pe tine, spuse Adam. Poți uita de tine sau poți uita de mine... da, poți să le citești.
Eva luă o foaie și o citi.
«Da», își spuse Adam. «Neveșnice. Oricât aș încerca nu-mi pot închipui cum aș cu Eva peste câțiva ani. Peste câțiva ani... eu nici măcar nu știu ce va fi peste un an... Ba da, asta știu - voi fi în armată. Dar peste doi ani? Aș putea fi tot în armată dacă nu intru la facultate. Și Eva?»
Adam rămase pe gânduri, privind pe fereastră. După un timp, fără să mai recitească foaia, o puse direct în sertar. «Poate am să mă apuc de proză» își mai spuse el «mai ales dacă Grig mi-a zis că aș putea fi un prozator bun». Adam se ridică zâmbind de la masă și se duse la bucătărie să mănânce ceva.
Comentarii
Trimiteți un comentariu