Uneori trebuie să treci dincolo. Să ieși din dincoace. Doar această mișcare simplă îți poate aduce o trezire. Oamenii au vrut mereu să se trezească așa de parcă somnul ar fi ceva rău. (îmi amintesc o discuție dintre Sancho Panza și DonQuijote în care se spunea că somnul are un singur defect - seamănă prea mult cu moartea. Nu mai știu sigur cine spunea și cine asculta, dar oricum nu vreau să par că știu chiar totul).
Să te trezești deci. Să nu fii în vis unde pare că (alt)cineva controlează totul. Deci dorința de control te face să dorești să te trezești. Să fii treaz, să faci ce vrei, să iei o decizie. Să controlezi sau cel puțin să participi la acest control. Dorința de a controla care uneori ne face să distrugem ceva. Pentru ca acel ceva să știe că existăm. Să țină cont de noi. Dorești cu orice preț să controlezi ceea ce te înconjoară. Ești gata să plătești orice preț. Ai da orice să poți controla. Dorința de a controla ajunge să te controleze.
Și atunci? Spre ce să tinzi? Să te lași controlat? Un lucru l-am învățat la matematică: când o problemă nu are soluție, s-ar putea să nu fi fost bine pusă. Poate dorința de control provine dintr-o definiție greșită a libertății. A fi liber s-ar putea să nu fie să faci orice. Să nu fie să faci ce poftești, să-ți satisfaci poftele și să devii sclavul acestor pofte.
Poate că ceea ce dorim, acel ceva spre care tindem este definiția libertății. Unii grăbiți spun că ești cu atât mai liber cu cât poți controla mai mult, alții spun că nu poți defini libertatea și aceia renunță să caute. Mai rămâne o categorie mică. O parte din ei continuă să scrie. Fără să-și pună întrebări și sperând că, la final, vor găsi răspunsul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu