Lenuş

 Ca deobicei, de când Maria plecase, Adam se trezise de dimineața și stătea în bucătărie și aștepta să se încălzească apa pentru ness. Când apa începu să fiarbă, își aminti.

- Vrei să vezi în cât timp se evaporă apa? spusese Maria.
Pe aragaz, apa din ibric fierbea. Adam răsuci butonul de la aragaz și focul se stinse.
- La ce te gândești? îl întrebase Maria.
- Sincer? ... Mă gândeam la ziua de ieri când ai primit un telefon și ai plecat repede. Nu sunt gelos, dar ...
- Dar ești. Când iubești, e normal să fii un pic gelos. Dar doar un pic. Așa ca un pic de piper care să dea gust mâncării... Era Lenuș.
- Nu știam că ai o prietenă cu numele ăsta.
- Nu știi multe despre mine, spusese Maria gânditoare. Ne-am aruncat în relația asta și ... De ce te uiți așa la mine?
- Îmi place cum ai spus – ne-am aruncat. Ca o abandonare.
- Vrei să-ți spun de Lenuș sau să analizăm cuvintele și expresiile pe care le folosesc? spuse un pic agresivă.
- Dacă arată mai bine ca tine, ceea ce nu cred, poți să-mi spui de Lenuș. Altfel prefer varianta cu analiza, zise Adam zâmbind.
- Lenuș e fata mea.
Adam se încruntă și apoi încruntarea se transformă într-o întrebare nerostită. După un timp spuse:
- Într-adevăr nu știu multe despre tine... Și câți ani are Lenuș?
- Are 12 ani.

Adam luă ibricul de pe foc și turnă apa în ceașcă. Ness-ul aștepta cuminte împreună cu două cuburi de zahăr. Deodată cineva sună la ușă. Adam lăsă ibricul pe aragaz și se duse s deschid ușa. Era Lenuș.
- Ești gata? Mergem? spuse ea intrând.
- Stai un pic să beau și eu ness-ul.
- Nu poți să-l bei pe drum?
- Ba da, zise Adam. Cu o mână țin ceașca, cu cealată mână volanul și cu nasul schimb vitezele.
Lenuș râse.
- Ne putem opri pe drum să bei un alt ness, zise ea.
- Bine, spuse Adam și ieși cu Lenuș pe ușă.
Atunci el își aminti că, înainte să plece în străinătate Maria îi spusese, să-i mai spui și nu, că după aceea nu o să te mai înțelegi cu ea.