Când am auzit soneria am tresărit. Apoi m-am ridicat de la birou și m-am dus să văd cine era la ușă. Am deschis ușa și l-am văzut pe Adam. L-am privit zâmbind, după care i-am spus:
- Mai nou apari la ușă? Deobicei apăreai în cameră fără să-mi dau seama.- Păi dacă tot vrei să fiu un personaj, nu crezi că ar fi normal să mă port normal?
- Și eu, conform normalului tău, ce ar trebui să fac acum?
- Să mă lași să intru.
M-am dat la o parte din dreptul ușii și l-am lăsat să intre. El s-a uitat prin casă ca și cum ar fi căutat ceva. Apoi se așeză în fotoliu. Am închis ușa și am revenit la birou.
- S-a întâmplat ceva? l-am întrebat după un timp.
- Ai văzut ce plouă? spuse Adam. Și anul trecut pe vremea asta ploua de credeam că nu o să mai vină vara.
Am tăcut.
- Ploaia mă face mereu să-mi amintesc de lucruri ce au fost. Îmi plăcea să ...
- Vrei să discutăm despre ploaie? l-am întrerupt.
- Da. Pentru că cele mai multe lucruri mi le amintesc când plouă.
- Și acum despre ce îți amintești?
- Ziua în care o fată mi-a zis că nu mă poate iubi.
- Sună trist, i-am spus. E din cauza discuției de ieri cu Lenuș?
Adam nu răspunse. Deschise berea ce o lăsasem pe masă lângă el. O puse în pahar. Apoi luă paharul și-l dădu pe gât.
- Poate că ar trebui să plec, mi-a zis și pentru că nu i-am răspuns ceva a ieșit pe ușă fără să mai spună nimic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu