Discuţie cu Adam (4)

 Se auzi o bătaie în ușă.

- Intră, Adam, am spus.
Ușa se deschise. Adam mă privi din ușă.
- Nu ai vrea să mai ieși din casă? îmi zise fără să intre.
- Mă inviți în oraș?
- Mai degrabă într-un parc. Ochii ți-au ajuns ca antenele de la melc, lipiti de monitor.
Mi-am luat haina și am ieșit cu el pe ușă. Adam o luase înainte. Am închis ușa și am pornit-o pe scări după el. Ajunși în fața blocului Adam se opri un pic și mă privi.
- Nu ai de gând să faci nimic? îmi zise.
- La ce te referi? îl întreb.
- De exemplu să introduci un nou personaj: un administrator care te urmărește, o vecină care te critică pentru că ...
- Nu. Cel mult ... Bună, Bianca, i-am zis vecinei care trecea.
Ea mi-a răspuns la salut și a trecut zâmbind pe lângă mine. Adam o privi admirativ si după ce ea intră în bloc spuse:
- Chiar că e bună Bianca asta.
- Mai bună ca Maria? am întrebat zâmbind.
- Trebuia să mă enervezi tu cumva, spuse el și o porni nervos înainte.
Am alergat după el. Am pornit-o pe străduță ce duce spre parc. După un timp Adam își potoli pasul și începu să meargă mai încet.
- Știi, spuse el deodată, mă gândeam la blogul tău.
- Și blogul meu se gândește la tine adeseori, i-am zis.
Adam a zâmbit după care continuă:
- Ce așteaptă cei ce citesc bloguri? Ce vor ei să găsească într-un blog, într-o postare?
- Aș vrea să nu mă intreseze asta, i-am spus.
- Poveștile despre mine, despre Lenuș, despre Chiril au mai puține vizionări decât cele cu gândurile tale.
- Dar și tu ești un gând de al meu.
- Da, spuse Adam un pic nervos... știi la ce mă refer.
- Știu. Și eu sunt tentat adeseori să scriu păreri despre diferite chestii, pentru că văd că sunt mai citite. Dar știi, e ca atunci când dai de mâncare unui copil. Începi cu ciorba și îi promiți la final și o prăjitură.
- Eu sunt ciorba? întrebă Adam.
- Și chiar dacă acelui copil îi place prăjitura, ciorba e cea care îl hrănește.
- Deci sunt o ciorbă hrănitoare și tu ești un dulce. Poate că ar trebui să începi postările despre mine cu textul: haide, citiți cât mai mulți postarea asta, că mâine am să vă scriu ceva filozofic.

Eram deja în parc, Adam mergea încet, cu mâinile în buzunare și cu privirea încruntată. Nu l-am contrazis. Aveam să mergem tăcuți prin parc, pentru că nu cred că Adam avea să-mi spună de ce era supărat. Mai târziu aveam să-i cumpăr o înghețată.