Ploaia

Mai ții minte acele vremuri când fenomenele naturale erau ... fenomene naturale? Când iarna nu era un general, când căldurile nu erau ucigașe, ci eventual toride (cât de bine seamănă acest cuvânt cu coride :) ). Ce s-a întâmplat? De unde a apărut acest stres meteorologic, de când am uitat că o ninsoare este alcătuită din fulgi de nea, că ploaia e făcută din picăturile de ploaie? Ca niște foști adepți a unei religii politeiste ajunși acum la ateism, păstrăm încă dorința de a vedea zeii dincolo de fenomenele naturale, de a da vina pe cineva, de a găsi (alţi) vinovați. Dacă înainte tema era dominată de omul care stăpânește natura, acum am ajuns la continuarea filmului: Răzbunarea Naturii. De ce oare nu ducem acest raționament până la capăt și să vedem fiecare respirație ca o luptă în care generalul oxigen vine să ne ajute să învingem, să gonim generalul bioxid de carbon din plămânii noștri?

Poate că ar trebui să începem să acceptăm faptul că sunt lucruri care se întâmplă, că neglijențele acumulate în timp duc la probleme (căci nu natura s-a dezlănțuit atunci când sunt alunecări de teren, ci mai înainte au fost oameni dezlănțuiti care au defrișat în mod iresponsabil pădurile). Nu vreau să propovăduiesc cauze ecologiste (deși la bancomat demult nu mai cer chitanță ), ci vreau să spun că avem două opțiuni: fie să acceptăm ceea ce ni se întâmplă (fără să mai dăm vina pe vreun "general" al naturii), fie să începem prin a privi în noi pentru a căuta un răspuns.

Între timp afară plouă din nou, așa de parcă norii s-ar uita la noi și ar plânge.