Serios?

Ce se întâmplă cu Adam? Nu am vorbit de mult timp de el, de problemele lui. Era o vreme când ne întâlneam zilnic la o bere, la o cafea, la o amintire. Azi trecând printr-un parc, după multă vreme ajung în parcul pe lângă care trec zilnic....

...Cu câteva minute înainte coborâsem din autobuz. Am așteptat să se închidă ușile autobuzului. L-am privit cum se duce, ducând oameni grăbiți spre locuri importante. Am trecut strada și am intrat în parc...

La început merg repede din reflexul de a nu întârzia. Și-mi dau seama că nu am unde să întârzii. Mă opresc pe malul lacului. Și-n primăvara asta am ratat momentul în care lacul se umple de apă. E cald, prea cald și prea repede. La umbra unui copac o bancă. Mă așez și aștept ceva. Pe cineva. Pe cineva pe care l-am uitat. Atunci îmi amintesc de Adam, de discuțiile noastre în timp ce ne plimbam prin parc. Între timp .... sau ar fi fost mai corect să fi spus între timpi: timpul de atunci și timpul de acum? Distanța dintre acești timpi este dată de diferențele mari. Nu credeam că aș fi putut să mai stau pe o bancă, așa fără rost, privind lacul. Și totuși acum stau pe bancă. Mă uit în jur și aș vrea să-l văd pe Adam sau Adriana trecând pe alee, zâmbitori.

Dar aleea rămâne pustie. Poate trilogia nu se va împlini niciodată și va rămâne o bilogie. Poate cărțile mele, care nu se găsesc în librării, se vor pierde, așa cum s-a pierdut piesa de teatru a bunicului meu. Așa cum s-au pierdut o (mare) parte din poeziile lui. Și în timp ce ies din parc, îmi amintesc de o prietenă cu care vorbeam după primele ore ca profesor. Îi povesteam cum e la școală ca profesor, cu cataloage, cu note, cu colegii de cancelarie. La care ea mi-a zis zâmbind:

- E nasol să fii serios!

Acum cred că s-ar fi spus nașpa în loc de nasol.