Adam luă ceașca de cafea și bău din ea. De când nu mai făcuse acest gest? Era o amintire, un sunet al unei lumi de care aproape uitase. După ce puse ceașca pe farfurioară văzu niște foi pe birou și își aminti de întâlnirea cu Fiona:
- Uite astea sunt materialele pe care le-am pregătit pentru tine, spuse Fiona.
- Vroiam să te întreb ceva demult, spuse Adam fără să privească foile.
- Ce? spuse ea privindu-l serios prin lentilele ochelarilor.
- Există vreo poveste a prenumelui tău? Adică părinții tăi s-au gândit la ceva anume?
Fiona îl privi atentă. Se și încruntase un pic. Apoi zâmbi.
- Toți mă întreabă asta... niciodată nu pot să-mi dau seama dacă o fac pentru a se da la mine sau pentru că ar vrea să afle răspunsul. Tu ce ai vrea?
- Să aflu răspunsul la cum să mă dau la tine, spuse Adam.
- Un început ar fi să mă ajuți cu proiectul, spuse ea.
- De ce nu te cred? zise Adam după care luă foile de pe masă.
- Pentru că ești un băiat deștept... Deci mă ajuți?
Adam vru să bea un pic din ceașca de cafea. Există o diferență între ceea ce a fost și ce nu mai este acum, gândi el. Schimbase locul de muncă. Incercase să fie la fel, dar ... I-ar fi plăcut să mai fie ceva la fel. Să spună, uite asta a rămas neschimbat... După un an, tot ce fusese se spulberase, lăsând o nouă lume să se nască. Iar în această nouă lume până și amintirile urmau să se schimbe.
Afară se înserase ușor. Adam aprise lumina în birou. Privi spre fereastră și-și văzu chipul oglindit în fereastră. Privi câteva clipe. Apoi zâmbi, după care se așeză la birou și începu să citească proiectul Fionei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu