Ar fi putut fi

Nu cred că există un început de frază care să sune atât de general valabil întru ale tristeții. Desigur pe cazuri particulare există începuturi care pentru unii ar putea suna mai trist. Ceva de genul "te-am iubit" sau "de ce m-ai părăsit". Totuși pentru că pe lângă acele cazuri particulare care te pot întrista la cele două expresii din fraza anterioară, există și oameni care iubesc, oameni care stau împreună (deși uneori și aceasta poate fi o cauză a tristeții). De aceea pot spune că cele două începturi de propoziții (sau chiar fraze) nu sună trist pentru toată lumea. Dar atunci când încep prin a spune "ar fi putut fi", cei ce ascultă devin un pic mai atenți. Dorința de perfecțiune, dorința (normală de altfel) de a face ceva mai bine, de a crede că ar putea fi mai bine, ne face să fim atenți la posibilitatea ce se naște după expresia "ar fi putut fi". Ca  si cum ai arunca o privire spre un univers paralel, în care lucrurile ar fi fost altfel și tocmai când începeai să înțelegi ce vedeai acolo, cortina (vălul maya) se lasă și înțelegerea trunchiată lasă un dor nestins.

Citisem odată într-un jurnal cuvintele unui scriitor care spunea că se simte ca fiind cel ce ar fi putut fi. Am citit odată această expresie. Apoi încă odată. Am spus-o cu voce tare. Custodele de la bibliotecă s-a uitat la mine mustrător așa că a patra oară mi-am spus expresia tot în gând. Gustam atunci acele cuvinte, tristețea lor, fără să o înțeleg prea bine. De altfel cum aș fi putut s-o înțeleg atunci când, elev de liceu, mi se părea că toate drumurile sunt deschise în fața mea și că voi alege, desigur, pe cel mai bun.

Trebuia să-mi fi amintit de cuvintele bunicului meu: nu-ți dori ceva cu orice preț pentru că nu știi dacă poți plăti pretul. Pentru că atunci nu mi-aș fi dorit atât de mult să înțeleg acea expresie. Aș fi putut să tac în acea zi, pe acea bancă din parc, când G tocmai își apinsese țigarea. S-a uitat la mine zâmbind si m-a întrebat ce am mai citit. Aș fi putut să-i spun orice, dar eu am preferat să-i spun de acea expresie. G a deventi brusc serioasă și o tăcere grea se puse între noi. Trase din țigare, apoi scoase fumul albastru. Norul format pleca usor deasupra lacului. "Ceea ce ar fi putut fi", spuse ea și eu am vrut s-o corectez să-i spun că scriitorul nu spusese așa, dar nu am avut curajul s-o întrerup. După un timp stinse țigarea. Se întoarse spre mine și-mi zâmbi. Mă sărută pe obraz, apoi se ridică de pe bancă. "Dar n-a fost să fie, Hak", mi-a zis și a plecat. Mă uitam cum pleacă și atunci am înțeles ce vroia să spună scriitorul. Și am înțeles chiar mai mult: mi-am dat seama că aș fi putut fi mai fericit dacă nu aș fi înțeles sau dacă nu aș fi citit acel jurnal.