Ajuns acasă după o călătorie, privesc lucrurile cu alți ochi. Aștept ca lucrurile să se reobișnuiască cu mine. Asțept ca lucrurile din casă să mă ierte pentru evadarea mea. Ca niște surori nemăritate, rămase acasă, lucrurile se fac că nu se uită la mine, deși mă privesc cu coada ochiului. Lucrurile mele așteaptă mândre să le cer iertare. Iar ele, după ce mă vor lăsa să cer, vor căuta iertarea prin sertare făcându-se că nu mai știu unde au pus-o. Deși ele vor ști clar unde au ascuns iertarea. Într-un final o vor găsi agățată de mânerul unui sertar al unui dulap în care nu am mai umblat demult. Și-mi vor oferi această iertare într-un cadru solemn, cu zâmbetul (triumfător) pe buze.
Și deodată toate lucrurile vor începe să se agite: telefonul va începe să sune, să aducă toți prietenii cu întrebările lor, cu curiozitățile lor. Iar eu, le voi povesti mereu și mereu cât de bine a fost (deși poate voi exagera un pic), și poate nu atât pentru a mă lăuda cu călătoria pe care tocmai am încheiat-o, ci mai degrabă pentru a mai retrăi un pic acele zile.
Apoi voi reface legăturile cu lumea asta (de care fugisem acum câteva zile). Voi deschide televizorul pentru a mă mai indigna, enerva, supăra, plictisi de lucrurile ce apar acolo și care, de fapt nu mi-au lipsit mai mult decât o tuse pe care o foloseam pentru a-mi drege glasul când vorbeam prea mult. Voi deschide computerul, care s-ar putea bloca un pic la început ca un reproș că l-am neglijat atâta timp. Voi deschide email-ul, voi deschide facebook-ul, blogurile, în sfârșit tot ce se poate deschide, pentru a-l aerisi de aerul morocănos care ar putea să-l blocheze din nou.
Voi merge la super-mega-hiper market pentru a umple coșurile, plasele, portbagajul, frigiderul pentru a avea din nou acel sentiment de siguranță de care eram atât de plictisit atunci când am plecat.
Când se vor liniști toate, când televizorul, email-ul, facebook-ul vor termina de (re)încârcat timpul meu cu lucruri (in)utile, mă voi așeza în bucătărie. In jurul cafelei de seară îmi voi aminti de timpul petrecut în călătoria încheiată. Asta doar pentru a mă convinge că acasă e, totuși, bine. Lucrurile casei mă vor asculta zâmbind matur și înțelegătoare.
Seara după ce toată casa se va liniști, voi mai rămâne un pic privind pe fereastră. Ca și cum aș căuta în stradă modul în care aș putea spune casei că, peste câteva zile o voi părăsi din nou.
Comentarii
Trimiteți un comentariu