Ea stătea pe scaun. Pe o măsuță mică, lângă ea era o ceașcă de cafea. Ea se aplecă un pic luă ceașca, nu o prinsese de toartă, și bău un pic.
- Nu e fierbinte? întrebă el
- Ba da, zise ea punând ceașca la loc pe farfurioară, dar nu foarte fierbinte... cafeaua e bună.
Ea nu-l privea, deși el stătea pe un scaun în fața ei. "Ce expresie ciudată" gândi ea, "în fața mea - ca și cum pe lângă nas, ochi, gură aș mai avea ceva. De exemplu el pe un scaun". Deci ea nu-l privea, ci se uita pe fereastră întrebându-se de ce venise acolo. De ce totuși venise. Acel totuși era important. Revederile astea sunt ca o ciorbă reîncălzită. Dacă ți-e foame și nu ai altceva de mâncare, mănânci și o ciorbă reîncălzită, dar nu-ți face plăcere. Și el e așa de jenat, jenant. Dacă s-ar fi ridicat și ar fi ieșit pe ușă fără să spună ceva și fără să se grăbească? El ar fi putut întreba ceva și desigur ea nu i-ar răspunde.
- Îmi pare bine că ai acceptat să vii, spuse el.
- Am acceptat și chiar am venit, spuse ea.
deși primul gând ar fi fost să fie un pic sarcastică și să-i fi zis, mi-e îmi pare rău că am venit. Apoi se gândi că nu e bine să fie rea, ci să aștepte să vadă ce va face el. Probabil va spune ceva, ea o să răspundă ceva și tot așa până ea va găsi un motiv să plece. De exemplu ar putea să sune telefonul și ea să privească încruntată ecranul și să spună îmi pare rău dar trebuie să plec. Oare telefonul nu o avea vreun buton pe care să-l apese și să-l facă să sune?
El o privea concentrat, de parcă i-ar fi citit gândurile. Citește cam greu, se gândi ea zâmbind.
- Atunci în tren, spuse el deodată...
devine interesant spuse ea întorcându-și privirea spre el.
Comentarii
Trimiteți un comentariu