Ușa compartimentului se deschise. De fapt ușa nu s-a deschis singură. Ea o deschisese. El așezat, ea în picioare. Ea a avut un moment de reținere, el a văzut asta și i-a venit să-i spună, "dacă nu vrei să intri, poți pleca", dar e bine că a tăcut. Apoi ea a intrat s-a așezat pe un loc în fața lui.
- Asta, da surpriză, zise ea prvindu-l în ochi
și atunci el își aminti de privirea ei, de modul în care ea îl privea, privire examinatoare, de ce mă privești mereu așa o întrebase el odată, pentru că știu că ești un mincinos și nu vreau să ratez momentul rar în care ai putea fi sincer.
- O surpriză plăcută, zise el zâmbind.
Ea îl privi cu atenție
- E unul din momentele acelea în care sunt sincer, spuse el continuând să zâmbească
Ea se încruntă un pic încercând să-și dea seama de unde i se părea cunoscut ce-i spusese el.
- Știi, într-o seară când era pe malul mării, soarele apunea și eu ți-am spus că ești frumoasă și tu m-ai privit și mi-ai zis asta.
- Nu-mi aduc aminte de asta, zise ea încruntându-se din nou.
- Pentru că e o minciună, zise el zâmbind. Sau mai corect-zis era un vis de al meu: să stăm pe malul mării, soarele să apună și eu să-ți spun ceva frumos.
- Ce mai face soția ta? zise ea.
El o privi zâmbind, dar nu răspunse. Tăcu un pic, apoi tuși.
- Dacă te deranjează ce spun, pot să tac, zise el.
- Acum ești sincer?
- Nu, zise el și se trezi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu