Când...

 ... el auzi telefonul sunând tresări. Începu un gând, dar nu-l duse până la capăt și apucă cu un gest mecanic telefonul.

- Ce faci omule? Ai zis că ajungi mai repede, dar ... sau prin mai repede tu înțelegi ultimul?

Abia atunci când auzi aceste cuvinte, el avu curajul să privească ecranul telefonului. Era Petre. 

- Alooo? Ești pe acolo sau ...?

- Sau ce? zise el.

- Te așteaptă. I-am zis că ajungi și atunci ea a zis că vine. Și nu întreba cine e ea că ...

- Bine. Ajung în câteva minute. 

Petre stătea în același bloc cu el, așa că el ieși din apartament, închise ușa cu cheia luă liftul, urcă două etaje și, ajuns în fața ușii lui Petre, sună. Ușa se deschise, dar Petre era singur. 

- Unde sunt ceilalți? întrebă el.

- Știi, Tinule...

- Te-am rugat să nu-mi mai spui așa, zise el un pic nervos. Mă cheamă Augustin și nu-mi plac prescurtările. 

 Atunci se auzi vocea ei:

- Deci tu ești Augustin. Eu sunt Otilia. Dar mi se pare prea complicat așa că am să-ți spun A și eu voi fi O.

- O ce? zise el amuzat.

- O femeie bogată, care e îndrăgostită de Petre, zise ea. 

- Să înțeleg că tu erai petrecerea, zise el uitându-se la ea. 

- Hai mă, zise Petre un pic jenat.

- Vezi că o să-l faci să roșească, zise ea întinzându-i lui Augustin un pahar de bere.