Încă de mici suntem obișnuiți cu povești exemplare. Parabole care ne sunt transmise ca niște călăuze în viață, ca niște puncte de sprijin. De la vrăbiuța care stătea la fereastră să vadă dacă mâncăm până la poveștile din cărțile de la școală. Desigur intențiile erau bune, erau povești formative. Totuși pe undeva aveau anumite puncte slabe, anumite mesaje (să le numesc subliminale?) care ar fi putut să denatureze mesajul. De exemplu era acea poveste cu copilul ce a prins un iepure și la ascuns în sân (copii mai demult aveau sâni? - din descriere totuși am înțeles că era vorba de locul dintre cămașa si piele). Deci acel copil ce avea acel iepure se întâlnește cu un bătrân pe drum. Copilul salută pe bătrân (aceasta e prima parte a învățămintelor) și bătrânul începe să vorbească cu copilul. Copilul pentru că era politicos nu spune că se grăbește ci ascultă tot ce are de spus bătrânul. Și, după un timp copilul cade mort la pământ pentru că iepurele se zbătea și zgâriase pieptul copilului, dar copilul suporta durerea și nu zicea ceva pentru că nu era politicos să nu asculte pe bătrân. Atunci când mi s-a spus această poveste (și nu am auzit-o doar odată) am fost impresionat și chiar invidiam pe acel copil pentru că putuse să fie atât de politicos.
Această poveste, acum, naște niște întrebări: în primul rând bătrânul nu văzuse că la pieptul copilului se zbate ceva? De ce copilul ascunsese iepurele? Îl furase, iar dacă îl furase înseamnă că era un copil rău, deci nu poate fi un model adică mă pot gândi că un copil care fură ceva e politicos, deci dacă nu fur ceva...Dar să nu intru în aceste amănunte. Ideea e că acel copil a fost politicos și din cauza asta a murit. Îmi aduc aminte că bunicul meu îmi spune această poveste și eu ascultam povestea, vedeam cu ochii minții copilul, bătrânul (iepurele nu puteam să mi-l imaginez) și invidiam pe acel copil. Și-l ascultam pe bunicul meu povestind și simțeam că ceva nu era în regulă cu această poveste, dar eram și eu un copil politicos care, atunci când un om mare vorbea știa că trebuie să tacă, și-mi dădeam seama că eram un copil foarte norocos, pentru că nu avea un iepure și nu urma să mor dacă îl ascultam pe bunicul meu povestind.
Abia mai târziu am înțeles că iepurele este de fapt frica de a nu fi prins după ce ai făcut ceva rău, și că dacă ai această frică în piept, te va roade și poate te va omorî. De atunci am căutat o soluție pentru această problemă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu