Doi

 Drumul de o mie de pași începe cu primul pas. Și dacă ai făcut primul pas? Vine al doilea, dar acest al doilea pas este mai greu de făcut decât primul, pentru că primul pas e un început, lumea ar putea fi atentă la acest prim pas și chiar dacă nu ar fi atentă, mai târziu acel prim pas va fi evocat și ținut minte. Dar al doilea pas? Nimeni nu e interesat de acest al doilea pas și dacă oamenilor li s-ar atrage atenția asupra acestui pas ar spune: și ce, acum ai vrea să urmăresc pas cu pas ce ai făcut/ce vei face. Oamenii nu au timp de pierdut, au nevoie de cât mai mult timp pentru gânduri care să-i macine, pentru depresii pe care nu le pot rezolva, adică tot felul de lucruri mai importante decât un al doilea pas făcut de cineva cândva. Acest al doilea pas e atât de normal încât nimeni nu ar putea fi interesat de el. Desigur, doar dacă acest al doilea pas nu va fi făcut. 

Dar l-am făcut și acum nu-mi rămâne decât să mă gândesc la pasul următor (deja am început să nu mai număr pașii).