Venise în parc cu băiatul lui. Parcul era părăginit, lacul era în faţa lor, pe jos iarba rărită, plină de hârtii, capace de bere, bucăţi de lemn, ambalaje de sticlă sau de plastic. În spatele lor erau liniile de tramvai. În stânga un topogan cu scara fără trepte și un suport pe care cândva au fost două leagăne. În dreapta un alt topogan care are scara cu trepte, dar jgheabul e strâmb, cojit şi, în unele locuri, tabla e puţin desfăcută.
Un tătic cărunt vorbeşte obosit şi resemnat cu un copil. "Cred că e copilul lui" își zise Mihai privindu-i. Apoi tăticul cărunt ia copilul de mână, şi pornesc pe malul lacului. Se întorc după câteva minute pentru că uitaseră maşinuţa galbenă a copilului: „uite maşina, dragă”, „pot să mă dau în topogan”, „vrei să te dai, hai să te dai, dă-te”. Tăticul pare că vorbeşte mai mult cu sine decât cu copilul. Afară era cald şi oameni stau pe nişte pături şi fac plajă. O fată trece printre pături şi pare că nu vede ce e în jurul ei. E uşor încruntată, are o plasă în stânga şi o ţigare în dreapta. Apoi trece o femeie ce are o pungă plină de semniţe, dar nu spune nimic. Trece tăcută, mâncând seminţe şi scuipând din când în când cojile pe jos.
Deodată, la câţiva paşi de oamenii de pe pături, trece o altă femeie cu o mică turmă de capre. Capre
impasibile trec pe lângă oameni ce stau impasibili pe pături. Şi în tot acest timp băiatul lui Mihai se dă pe topogan.
Femeia cu semniţe s-a întors şi de data asta nu mai mănâncă semniţele dar zice neconvingător, aproape melancolic: „Hai băieţi, seminţe băieţi, pe gustate băieţi”. Tăticul cărunt s-a întors privind atent femeia. "Nu cred că îi va cere semniţe",își zice Mihai. Și într-adevăr tăticul nu a cumpărat semințe. După ce femeia s-a îndepărtat s-a întors spre băiatul lui care-și pusese nisip în cap. Îi spune cu acelaşi ton calm şi obosit: „vai ce de nisip în cap la tine, cum ai putut să arunci nisip în cap, e rău nisipul”. Tatăl cărunt dă cu mâna prin părul copilului. Apoi îl ia de mână și pleacă. Mihai a mai privit un pic după ei, apoi s-a așezat pe o bancă și a scos cartea ce o avea în buzunar. A mai privit spre băiatul lui care aluneca ușor în jos pe topogan, apoi ajuns jos o lua la fugă spre scări, se suia din nou și se dădea din nou. După un timp Mihai se apucă de citit.
Când început să se lase seara și Mihai deja nu mai putea citi se ridică de pe bancă, desprinse băiatul de lângă topogan.
- Știi, tati, m-am dat de sute de ori, zice băiatul satisfăcut și transpirat.
Când să iasă din parc, băiatul se întoarce încă odată spre topogan şi spune:
- A fost plictisitor de frumos!
Comentarii
Trimiteți un comentariu