Noaptea în faţa computerului. Un reflex. Scriu pe blog pentru că nu apuc să mai scriu altfel. Scriu
pentru că nu trebuie să uit să scriu. Pentru că există tentaţia de a face fotografii, de a mă exprima
prin imagini, de mă pierde în imagini. Era o vreme când scriam pe foi de hârtie cu pixul şi mă
plimbam prin Herăstrău. Nu aveam aparat foto, aveam doi ochi care priveau şi nu puteam lua nimic
cu mine. Erau doar emoţii. Azi avem tot felul de instrumente de stocare şi stocăm. Şi ajungem să
punem totul într-un loc sigur, pe computer, pe dischete, pe stick-uri, pentru ca poate vom avea
nevoie. Şi de fapt nu facem decât să reluăm nişte obiceiuri vechi: într-o curte se pune totul în
magazie, se aduce tot ce nu ne trebuie la oraş în casa de la ţară, devenim astfel migratori mutând
lucrurile dintr-un loc în altul pentru a nu le pierde şi nu ne dăm seama că de fapt modul devine scop
şi pierdem mult mai mult. Că a păstra devine mai important decât a crea.
Şi atunci poate ar trebui să învăţ mai bine butonul off (oftatul instrumentelor ce ar dori să ne
domine) şi să opresc computerul, televizorul, muzica de pe mobil, să opresc mobilul şi în liniştea
serii să deschid o carte şi să citesc. Eventual, cu creionul în mână, făcând sublinieri pe care nu le
voi revedea niciodată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu