Și stăteam eu la acea masă, în acea berărie și pe masă era un pahar cu bere. Ceva mai încolo, la o altă masă erau cei doi bărbați, să zicem Daniel și Mihai. Daniel pare trist: se uită la paharul lui de bere așa de parcă s-ar adresa berii din pahar. Mihai e un pic plictisit de situația asta și probabil ar vrea să plece, dar nu știe cum să facă asta fără să-l jignească pe Daniel. Cine l-a pus să accepte invitația lui Daniel. "Hai să bem o bere" îi spusese Daniel și, deși Mihai simțise că ceva nu e în regulă, a zis "ok" și uite așa a ajuns în berăria asta ascultând tăcerea lui Daniel.
- Scuză-mă că am întârziat, zise ea așezându-se la masa mea. Probabil te-ai plictisit așteptându-mă.
- Sincer, i-am zis privind-o în ochi, nici nu credeam că ai să mai ajungi.
- Și de ce nu ai plecat? zise ea amuzată.
- Pentru că pe lângă cel care nu mai spera că o să vii, mai era o parte din mine care știa că o să ajungi în cele din urmă. Iar acea parte a fost mai tare.
- Vezi, de asta îmi place de tine: spui mereu tot felul de lucruri neașteptate.
- Și care ar fi fost lucrul la care te așteptai? am întrebat-o.
- Să fi zis: nu, nu m-am plictisit, nici nu mi-am dat seama cât e ceasul.
- Adică să te mint?
- Desigur tu nu puteai face asta pentru că tu spui adevărul chiar și când minți. Hai mai bine să termini berea aia și să mergem: mă enervează ăia doi de la masa din dreapta care se holbează la noi.
Și într-adevăr, privind în dreapta, am văzut pe Daniel și Mihai cum se uitau insistent la noi. Am băut berea, ne-am ridicat de la masă, le-am zâmbit și am ieșit din berărie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu