Să urci într-un autobuz, să găsești un loc liber. Uneori norocul se poate defini și în acest mod. Mă uit în dreapta și în stânga așa de parcă aș fi găsit o bancnotă pe jos și sper să nu fie nimeni prin preajmă care s-o revendice. Mă așez pe scaun cu plăcerea cu care aș fi pus bancnota în buzunar și privesc pe fereastră. ”Aceste zile de primăvară din februarie”, cum spunea un profesor.
Visarea nu ține mult. Pe scaunele din spatele meu se așază două femei și încep o discuție sau poate doar continuă discuția ce o avuseseră în stație:
- Îți spun dragă, stau cu pata aia pe zid de o săptămână.
- Păi și nu te-ai dus la administrator?
- Păi m-am dus că a oprit apa caldă.
- Aoleu și stai de o săptămână fără apă caldă?
- Păi de aia m-am dus la el și el ce crezi că mi-a spus (și aici femeia își îngroșă un pic vocea), decât să vă curgă apa în casă, mai bine am oprit-o că ăla nu are bani să repare...
- Cum așa, aproape că strigă a doua femeie, să-l ia pe nemernicul ăla să-l pună să plătească. Ce bou!
În fața mea un bărbat care tot timpul acestei conversații s-a uitat nemulțumit la cele două femei, zice deodată:
- Da' vorbiți domn'le mai încet că nu ne interesează discuțiile dumneavoastră!
Una din femei se întoarce și-i spune:
- Dar ce? Suntem la biserică?
- Sau la spital? spuse cu un ton împăciuitor cea de a doua femeie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu