- Văd că de la o vreme ai renunţat să scrii
- Sunt în criză.
- Adică?
- Stau, iau creionul în mână, mă aşez în faţa foii de hârtie şi nu pot scrie nimic
- Adam, nu trebuie să scrii, trebuie doar să povesteşti
- Asta nu e suficient.
- Oho, încă foarte suficient
- Dacă nu va fi bine, vor râde, iar dacă va bine scris, de îndată vor pune cine ştie ce simboluri în
fiecare cuvânt, aşa de parcă eu le-aş fi gândit
- Ai grijă atunci, nu uita să explici că nu-i vorba de simboluri
- Va fi prea târziu: ei vor asculta ce voi spune şi vor crede că e ceva dincolo de simbol, se vor
împiedica de propriile lor cuvinte şi vor zice ceva de un metasimbol şi vor fi atâţia şi vor vorbi atât
de mult, încât voi ajunge să-i cred şi să-mi înţeleg povestirea de parcă un străin ar fi scris-o
- Şi aşa uşor renunţi?
- Nu renunţ. Sunt în criză.
- Tot aia este
- Ştii ceva? spuse deodată Adam, după ce că eşti doar o voce în visul meu, mai şi faci pe nebunul.
Mai bine mă trezesc şi scap de tine.
Şi Adam, trezindu-se, se uită la ceas, era ora 7. Se sculă din pat şi ieşi din cameră fără nici un
gând. Despre voce nu se mai ştie nimic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu