Începutul

 -Tare mi-e teamă..., începu el dar se opri.

Mihai îl privi atent așteptând continuarea. Daniel însă preferă să ofteze marcând momentul în care nu-și va mai continua ideea. Mihai mai așteptă un pic apoi spuse:

- Știi teamă și tare nu prea merg împreună. 

Daniel zâmbi. 

- Ești drăguț că încerci să mă scoți din starea asta, zise el.

- Să te întreb în ce stare ești? întrebă Mihai.

- Nu. De fapt poți să mă întrebi, dar am să-ți spun o minciună. 

- Ok, spune minciuna.

- Mă simt ca o foaie de hârtie ce stătea pe o masă și când ușa se deschide se ridică un pic, așa ca un început de zbor. Dar ușa se închide și zborul se frânge. 

- O minciună poetică.

Daniel confirmă dând din cap, apoi luă paharul și bău un pic de bere. De la o altă masă îi privea o fată brunetă destul de insistent, dar nici Mihai și nici Daniel nu observară asta. "Poate că ar trebui să merg la masa lor și să le spun că mă uit la ei" gândi fata, dar rămase pe scaun. Apoi bău un pic din cafea privind ceașca. Când ridică ochii îl văzu pe Mihai așezat pe scaun în fața ei.

- Dacă nu ai venit tu la noi la masă, am venit eu la tine, zise Mihai.

- Cum de citești gândurile? zise ea mirată.

- Păi eu sunt autorul acestei schițe.

- Și ce va fi în continuare?

- Nu știu încă, dar până mâine poate o să-mi vină o idee, i-am zis fetei înainte de a pune ultimul punct.