Înainte să se închidă uşile, cei doi au intrat repede. Ea parcă zâmbea mai mult ca el. El un pic gânditor sau poate plictisit. S-au aşezat pe scaun. El vorbea mai încet, ea însă vorbea mai tare aşa de parcă ar fi vrut să fie sigură că el o aude. Întoarsă un pic spre el, cu un zâmbet un pic cam fals.
- Tu rămâi aici şi eu o să cobor la Dristor, i-a spus el deodată.
- Nu mergi cu mine?
- Metroul ăsta nu ajunge unde vreau eu.
- Şi unde vrei să ajungi? zise ea împingându-l cu degetul în umăr.
El însă păru că nu observă şi spuse privind în faţă:
- Nu vreau să ajung acolo unde mergi tu.
Tăcură câteva secunde de parcă ar fi analizat ultimele cuvinte. După un timp ea spuse:
- Ştii îmi pare bine că s-a întâmplat aşa. E chiar mai bine pentru amândoi. Chiar mă gândeam când
o să ai curajul să-mi spui.
- Eşti cam dramatică.
- Nu, mă simt chiar bine. Eliberată. Mă duc în centru ...
Deodată sună mobilul ei. Ea îi face un semn, deşi el nu se uita spre ea.
- Da, dragă. Sunt în metrou şi vin spre tine. Eram cu cineva, dar când o să ne vedem o să fiu
singură. Te pup, pa.
Închide telefonul şi studiază cu atenţie faţa plictisită a băiatului.
- Era Maria, spune ea. Vroia să ...
- Nu are rost. Poţi să te întâlneşti cu cine vrei.
- Oricum sunt eliberată acum şi ... vroiam doar să-ţi spun pentru că mi s-a părut că te interesează
cu cine vorbeam la telefon.
- Nu mă interesează.
- Mi s-a părut.
- Exact. Ţi s-a părut. Trebuie să cobor.
- Uite, ia asta, spune ea şi îi întinde un pachet.
- Nu, nu am nevoie.
- Te rog, spune ea, dar el deja se ridicase.
Ea se agaţă de mâna lui, el se trage încet. Sunt un pic derutat, pentru că scena se petrece în faţa
uşii şi aş fi vrut să cobor în staţie. El o împinge uşor, ea se uită la el cu un zâmbet pierdut, dar mă
lasă să trec printre ei. În acest moment el coboară repede, fără să se uite în urmă. Cobor şi eu. El,
cu mâinile în buzunare şi o privire serioasă, se îndreaptă spre ieşire.
Rămas pe peron, pun căştile în urechi, dar melodia ce o ascult nu rimează cu cei doi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu