poveste

 - De ce crezi că trebuie să ajungi scriitor?

Eva il privea calmă, cafeaua stătea aburindă pe masă, ochii ei erau albaștri. Întrebarea ei revenea mereu și mereu, așa cum mereu mama lui îl întreba, de ce nu vrei tu să fii un băiat ascultător, să nu te mai cerți cu toată lumea.

- Vrei să spui că nu-ți place ce scriu? zise deodată Adam

- Vreau să spun că nu ai perseverența unui scriitor.

- Bine, să spunem că ai dreptate. Dar ce ai tu împotriva faptului că vreau să scriu, să visez că într-o

zi voi ajunge să scriu acea povestire perfectă, la care visez mereu?

- Problema nu e că scrii. Problema ta este că nu ai puterea de a duce ceva până la capăt. De trei săptămâni ai scris abia trei pagini și ceea ce este mai rău este că acest lucru îți place: te gândești cum, atunci când o să termini povestirea, pentru că tu ești sigur că o s-o termini, ai să spui oricui care va avea chef să te asculte, că la început ți-a fost greu, chiar foarte greu, că, de exemplu, în primele trei săptămâni abia ai scris trei pagini.

- Încearcă să mă înțelegi, izbucni el. Problema nu e să scriu. Am povestirea aici în mine. Problema e să ajung s-o simt.

Atunci Eva îl prinse în brațe, își apropie buzele de urechea lui dreaptă și-i spuse încet:

- Și acum ce simți?