undeva

- Mă așteptam să insiști mai mult ca să afli de ce îmi era teamă, să nu te mulțumești cu minciuna mea.

- Poetică. Minciuna poetică, zise Mihai. 

Daniel se uită surprins spre Mihai.

- Credeam că nu ești atent. Te uitai la fata aia de acolo și...

- De fapt priveam în gol, dar acum că mi-ai spus văd că e drăguță fata aia. Îmi amintește de cineva, dar nu pot să-mi dau seama de cine. Oricum, nu are importanță, mai bine spune-mi de ce îți e teamă?

- Că am să ajung în ziua în care diferența dintre cel ce cred că sunt și cel ce sunt de fapt o să fie foarte mare. 

- Și cum o să-ți dai seama cum ești de fapt? zise Mihai amuzat.

- Ieri coboram din tramvai gândindu-mă la ceva și deodată am auzit în spatele meu o voce: Hai tataie mai repede că se închid ușile. M-am întors și am văzut că vorbea cu mine. 

- Cine?

- Era o fată tânără, cam ca fata aia la care te uitai acum câteva clipe.

Atunci fata se întoarse și spuse jenată:

- Mă scuzați nu am vrut să vă jignesc, dar eram grăbită și ...

Daniel și Mihai o priveau concentrați așteptând să audă continuarea, dar fata nu mai spuse ceva și se ridică repede de la masă și ieși grăbită pe ușa restaurantului.