Când absurdul începe să invadeze ajungi să nu poți scăpa nici măcar cu gândul că poate ai trecut dincolo de orice logică, că poate ai atins transcendentul. Nu te poți situa pe poziția unui observator pentru că spectacolul devine total, actorii se confundă cu spectatorii și te trezești într-o permanentă tranziție între un rol principal și un rol secundar.
Acum ceva timp mergând pe lângă un cimitir aud (de dincolo de zidul cimitirului) muzică. M-am oprit un pic să ascult frânturi de versuri:
”De când a murit Ceaușescu / s-a dus de tot respectu/ că tineretu' de azi/ te-ar băga-n beznă să arzi”
”Fericit chiar dacă eștiii / Nu e sigur că trăieștiii”
”Te cauți să te fereștiii / ca să n-asculți la poveștiii / și la unu și la altu / care îți măsoară gardu ' ”
”ei nu țin și ei respect / de mine că sun' dășteptîîî”
”să mă vadă ca pe-un câine / ca să le meargă lor bineehehe”
După un timp ajung acasă, și când să intru văd pe geamul ușii de la intrare scris un text: ”cât să mai suportăm! factura la apa caldă a fost cea mai mare în decembrie și nu a fost plătită și de ieri apa caldă e oprită”. Ajung acasă, merg la bucătărie și, bineînțeles, era apă caldă. Caut pe internet să văd de unde erau versurile din cimitir și găsesc că au fost cântate de sorin necunoscutu, (aaa, gândesc, e un fel de autor necunoscut) caut melodia o pun pe youtube, apoi dau drumul la televizor și
aflu că cineva demisionează în timp ce sorin necunoscutu' își cântă durerea în boxele mele.
După un timp opresc televizorul, sorinel a terminat de cântat și dau un telefon unui coleg:
- Scuze, îi spun, cum era bancul cu nebuniii care l-ai zis ieri?
- Aaa, ... da, .... cică doi nebuni discutau: ”ai auzit ce a pățit napoleon”, ”nu” zice al doilea, ”cică se credea ion și l-au trimis acasă”
Comentarii
Trimiteți un comentariu