Într-o frumoasă dimineață

Amintire de pe vremea când alocațiile pentru copii "se dădeau la oficiul poștal":

Se întâmplă uneori ca să merg până la oficiul poștal “să ridic alocația”. Ca de exemplu, în această frumoasă dimineață. Am luat autobuzul, mă uitam pe fereastră absent, când deodată aud în difuzoarele din autobuz: “Suntem cu toții diferiți, dar lichidările plac tuturor”. Mă uit prudent în jur. Ceilalți călători stau liniștiți, plictisiți, poate un pic deprimați.
Cobor din autobuz. Totuși e o dimineață frumoasă. Ajung la oficiul poștal, doar trei persoane în fața mea. Scot mobilul, mă uit la ceas. În spatele meu o bătrână, "să vezi cât o să stau aici la coadă", spune și mă împinge cu cotul.
Continui să zâmbesc, e o dimineață frumoasă și nu vreau să mă enervez.
Deodată intră un tânăr, traversează grăbit tot holul, apoi se întoarce spre ghișeu și spune funcționarei:
- Vreau niște timbre.
Însă funcționara continuă să explice clientului de la ghișeu despre cât de încet “merge” un calculator și efectele acestui fenomen asupra relațiilor cu clienții.
- Doamnă aveți timbre de 4 lei? strigă deodată tânărul.
- Dacă vreți patru de un leu.
- Da' la poliție pot să dau un leu?
- Dumneata dai ce vrei la poliție ...
- Eu nu vreau să dau, eu vreau să-mi iau cazierul ... oare pot să le dau unu de un leu?
- Păi dacă au cerut de patru lei? zice funcționara
Deja în spatele meu au mai apărut încă vreo trei persoane, înafara bătrânei care ritmic mă lovește când cu cotul, când cu capul. Scot telefonul și văd că au trecut doar vreo 5 minute.
- Păi doamnă ce timbre să iau? continuă tânărul.
- Ia dom'le patru, strigă cineva de la coadă
- Păi să dau 16 lei?
- Nu dom'le, ia 4 de un leu, adică patru lei.
Între timp la imprimantă iese chitanța, funcționara ia banii, după care îi spune tânărului:
- Dă patru lei să-ți dau timbrele.
- Păi și mi le primește la poliție?
- Da.
- Și dacă nu le primește?
- Vii înapoi să ne certăm.
- Păi dacă vin, te și înjur.
- Că oi fi primul ...
- Și nici ultimul cucoană, dacă nu te miști mai repede.
- Stai domn'le la rând că sunt cei din fața dumitale care vor să mă înjure, spune funcționara
- Eu nu vreau să vă înjur, spun.
Funcționara îmi zâmbește, dar deodată se aude vocea bătrânei din spatele meu:
- Ce faci domn'le, de ce nu te miști?
Mă întorc spre ea și îi spun:
- Aș vrea să mă plimb și eu pe aici, dar uite nu am loc.
- Păi, da, că stai și te uiți la mobilul ăla scump și faci pe șmecherul.
- Și ce, să facă pe supăratul ca matale? intervine un bărbat.
Deodată se aude vocea funcționarei:
- Dom'le să știti că nu prea am bani pentru alocații: cine are mai mulți copii să aștepte.
- Aoleu, ce ne facem, aud o femeie care abia se așezase la coadă (între timp erau vreo 10 persoane).
- Să dea câte un leu la fiecare, să ajungă la toți, spun și lumea începe să râdă.
Bărbatul râde și el un pic, după care spune melancolic:
- Uitasem dom'le de vremurile alea.
În cele din urmă ajung la ghișeu, funcționara mă privește cu simpatie și-mi spune:
- Deci până la urmă v-ați mișcat?