Neziua

Încă o zi. Apoi s-a făcut seară. Liniștea din aer, liniște de seară, când stau în fața monitorului și degetele apasă ritmic pe taste, căutând melodia, ritmul unei noi însemnări. Dar melodia nu sună, ritmul nu se leagă. Ca­ într­-o peșteră în care, pierdut de grup, strig și nu­-mi răspunde decât ecoul. Nu este senzația de singurătate, nu este senzatia de apartenență la un grup, este o nesenzație.  Nesenzația unei nezile în care scriu nepropoziții. Asta pentru că mai sunt zile în care îți vine să stai cu mâinile în buzunare în fața monitorului. Îl privești de parcă ai vrea să­-ți vorbească. Aștepți și aștepți până când, cu greu, pui mâna pe mouse și dai „shut down”.